Dimineata, in timp ce lumea dormea sau se pregatea pentru biserica, am alergat pana la zona de inscriere. Am ridicat pachetul, m-am intalnit cu Ghita si l-am echipat pentru concurs, tricou, numar de concurs etc. In cateva minute ne-au strigat la start, si usor dupa ce domunl primar a dat startul am pornit in cursa noastra. M-a bucurat foarte mult sa vad ca a mai fost o echipa care a alergat cu cineva in scaun, dar ulterior am aflat ca ei faceau traseul scurt, popular, deci eram singurii care ne-am incumetat la semimaraton, om+om in scaun cu rotile. Traseul a fost mai placut anul asta fiind intre doua poduri peste raul Crisul Repede. Deja in primul tur am constatat ca erau multi voluntari pe marginea drumului care te ajutau in cazul in care iti era sete sau foame pe parcursul a patru ture. Eu m-am pregatit cat de cat, cu un Enduro Snack si cu un flacon de isotonic, dar in penultimul si ultimult tur ne-am mai oprit pentru banane si portocale.
Nu mi-am promis un rezultat anume, doar ca sa termin cu bine si sa nu fim ultimii si n-am fost. Am reusit sa terminam prima tura in 31 de minute. A fost foarte placut, n-am avut dureri, am discutat cu Ghita si imediat am terminat si turul doi. Asta a durat putin mai mult, dar inca ma tineam bine, ma mai uitam la pulsul meu si alergam constant. Tot in acest tur am fost prinsi din urma de catre alergatorii care luptau pentru titlul de campion national. Noi continuam drumul nostru, il mai tot intrebam pe Ghita daca se simte ok si comfortabil pe durata deplasarii. Ma bucura enorm de mult ca lumea ne-a aplaudat, si concurentii care ne-au depasit. Deci exista fair-play.
Cum am inceput a 3-a tura am simtit deja o durere in genunchiul meu lovit si stiam ca asta urma sa se agraveze pana la sfarsit. M-am oprit la al doilea punct de alimenare, am luat ceva de mancat si Ghita a fost servit cu de toate si am continuat. Mi-am revenit cat de cat ca sa incep ultimul tur cu o durere si mai mare la genunchi. Stiam ca mai avem doar 5 km de parcurs si terminam. Continuam sa alerg, mai schimbam vorbe cu Ghita dar tot am ajuns sa ma opresc din alergat si sa ma plimb de vreo trei ori cativa metri. Ne-am oprit si a doua oara la ultimul punct de alimentare, mi-am revenit putin si am tras pana la finish. Deci, nu pot sa descriu sentimentele pe care le-am trait impreuna cu Ghita, doar ne bucuram de fiecare data cand treceam prin zona start/finish. LA finish publicul ne-a primit cu o ploaie de aplauze. Cand am ajuns am dat mana cu Ghita, am primit o imbratisare ca si semn de respect de la un organizator si multe alte felicitari de la alti participanti.
De ce am alergat cu Ghita, de ce am alergat cu cineva in scaun cu rotile?
Raspunsuri sunt multe, fiecare sa-si gaseasca unul.
Multumesc Nutrend pentru suplimentele nutritive, Arctica Sports Eyewear pentru ochelari si lui Ghita ca mi-a acceptat invitatia.
Inapoi pe Bike!
Photo credits: ORADEALIFE.RO, ROLLAND FOTO, ORADEA CITY RUNNINGDAY
No comments:
Post a Comment