1. semimaraton

Cum i-am promis anul trecut lui Ghita, anul asta aveam sa parcurgem semimaratonul din oras cu ocazia celei de a 2-a editii a concursului Oradea City Runningday, proba semimarathon. Nu ma-m pregatit foarte mult pentru acest maraton, doar cateva alergari dimineata inainte de munca, pe langa antrenamentele zilnice pe bicicleta. Anul asta ma-m simtit mai in forma fata de anul trecut, mi-am si facut un cadou de ziua mea, am castigat la Arad proba de Race. Dar cum soarta nu te lasa sa te bucuri foarte mult timp de o reusita, am avut parte si de un ....... accindent din care eu am iesit cu rani usoare, si respectivul domn pe care l-am lovit a ajuns la spital. Inca nu stiu rezultatele, de fapt nu stiu multe ...inca. Sper sa fie ok. In ziua dupa accident aveam dureri la genunchi, am anulat toate antrenamentele, inclusiv cele de alergat. Am sperat doar sa-mi revin ca sa pot alerga duminica cu Ghita. Am avut grija sa ma dau cu crema, si sa-mi incalzesc genunchiul inainte de alergat. Am asteptat cu nerabdare ziua cea mare, sa vad din ce material sunt facut.

Dimineata, in timp ce lumea dormea sau se pregatea pentru biserica, am alergat pana la zona de inscriere. Am ridicat pachetul, m-am intalnit cu Ghita si l-am echipat pentru concurs, tricou, numar de concurs etc. In cateva minute ne-au strigat la start, si usor dupa ce domunl primar a dat startul am pornit in cursa noastra. M-a bucurat foarte mult sa vad ca a mai fost o echipa care a alergat cu cineva in scaun, dar ulterior am aflat ca ei faceau traseul scurt, popular, deci eram singurii care ne-am incumetat la semimaraton, om+om in scaun cu rotile. Traseul a fost mai placut anul asta fiind intre doua poduri peste raul Crisul Repede. Deja in primul tur am constatat ca erau multi voluntari pe marginea drumului care te ajutau in cazul in care iti era sete sau foame pe parcursul a patru ture. Eu m-am pregatit cat de cat, cu un Enduro Snack si cu un flacon de isotonic, dar in penultimul si ultimult tur ne-am mai oprit pentru banane si portocale.

Nu mi-am promis un rezultat anume, doar ca sa termin cu bine si sa nu fim ultimii si n-am fost. Am reusit sa terminam prima tura in 31 de minute. A fost foarte placut, n-am avut dureri, am discutat cu Ghita si imediat am terminat si turul doi. Asta a durat putin mai mult, dar inca ma tineam bine, ma mai uitam la pulsul meu si alergam constant. Tot in acest tur am fost prinsi din urma de catre alergatorii care luptau pentru titlul de campion national. Noi continuam drumul nostru, il mai tot intrebam pe Ghita daca se simte ok si comfortabil pe durata deplasarii. Ma bucura enorm de mult ca lumea ne-a aplaudat, si concurentii care ne-au depasit. Deci exista fair-play. 

Cum am inceput a 3-a tura am simtit deja o durere in genunchiul meu lovit si stiam ca asta urma sa se agraveze pana la sfarsit. M-am oprit la al doilea punct de alimenare, am luat ceva de mancat si Ghita a fost servit cu de toate si am continuat. Mi-am revenit cat de cat ca sa incep ultimul tur cu o durere si mai mare la genunchi. Stiam ca mai avem doar 5 km de parcurs si terminam. Continuam sa alerg, mai schimbam vorbe cu Ghita dar tot am ajuns sa ma opresc din alergat si sa ma plimb de vreo trei ori cativa metri. Ne-am oprit si a doua oara la ultimul punct de alimentare, mi-am revenit putin si am tras pana la finish. Deci, nu pot sa descriu sentimentele pe care le-am trait impreuna cu Ghita, doar ne bucuram de fiecare data cand treceam prin zona start/finish. LA finish publicul ne-a primit cu o ploaie de aplauze. Cand am ajuns am dat mana cu Ghita, am primit o imbratisare ca si semn de respect de la un organizator si multe alte felicitari de la alti participanti. 

De ce am alergat cu Ghita, de ce am alergat cu cineva in scaun cu rotile?

Raspunsuri sunt multe, fiecare sa-si gaseasca unul.

La anul repetam si tot asa in continuare!

Multumesc Nutrend pentru suplimentele nutritive, Arctica Sports Eyewear pentru ochelari si lui Ghita ca mi-a acceptat invitatia.

Inapoi pe Bike!

Photo credits: ORADEALIFE.RO, ROLLAND FOTO, ORADEA CITY RUNNINGDAY

Nr. 1

Pe 9 septembrie am acceptat invitatia prietenilor mei din Arad sa particip la primul concurs  de MTB din zona lor, la Siria, satul lui Ioan Slavici (mai afli din astea daca participi in locatii exotice ca si asta). Absolut nimic nu stiam de organizatori, absolut nimic de traseu doar ca aici vin aradenii sa se antreneze. Deplasarea am facut-o intr-un grup de 6 oameni cu 2 masini dar la fata locului am constatat ca mai sunt atat din oras cat si din Bihor. Am avut foarte mari emotii pentru ca mi-am promis sa nu particip la concursuri la prima editie, dar ce mai conteaza inca unul, nu? Si la Maraton Moneasa am ajuns pe podium:D.  

Ajunsi la Siria in dimineata concursului, am avut timp destul ca sa ne inscriem si sa pregatim bicicletele. Sedinta tehnica am ratat-o.... doar vroiam sa vedem si toaletele:D. Am ajuns sa fac o mica incalzire improvizata, si m-am aliniat la start unde mi-am revazut prietenii de la DHS Tibiscus, membrii din Arad dar nu numai, au fost si din Timisoara fete cunoscute. Cei de la tura lunga au pornit la 10 fix, noi doar la 10:15. Am stat la linia un sfert de ora, din fericire in prima linie, asa ca au iesit cateva poze foarte haioase cu mine in timp ce ma concentram la concurs. Tot m-am gandit sa trag sau nu la prima urcare ca doar n-am facut incalzire ca lumea. M-am decis, stau dupa fratii Kovacs si ma tin dupa ei indiferent ce fac. Mi-am inchis furca, si am asteptat semnalul de start.

 In primi 2-3 kilometrii am mai avut 2 rideri intre mine si ei dar mi-am intrat rapid in ritmul meu. M-am si mirat ca ma deplasez cu cadenta atat de buna. Dupa urcarea asta au venit cateva coborari si urcari scurte in padure, care mi-au placut enorm iar din cand in cand mai intram si pe ceva single trail-uri. 

Cand a inceput cea mai lunga coborare a concursului era o curba cam de 120 de grade si daca nu erai atent puteai s-o iei tot inainte in directia gresita, cum au patit multi. La sfarsit am aflat ca si Zsolti Kovacs a luat-o inainte, imi pare rau pentru el. Sorry man! Inapoi in concurs. Dupa curba asta dubioasa am mers pe single trail, bike-ul s-a comportat minunat, ghidon lat si frane bune. La un moment dat am constatat ca rulez singur. Nu vroiam sa rulez asa in liniste ca niciodata nu se stie cine apare in spate. Constant m-am hidratat, am pus si un Carbosnak in apa isotonica de la NUTREND, asa ca eram asigurat cu hidratarea. Nu stiu cate puncte de alimentare au fost dar cred ca vreo trei la distanta scurta, asta da....no si la al doilea l-am zarit pe Gergo Kovacs. Cand am vazut ca se opreste la punctul de alimentare mi-am verificat flaconul sa vad cat ma mai tine apa, si constatand ca mai am jumate din lichid am decis sa nu ma opresc si sa maresc viteza ca doar urma sectiunea de asfalt de 13 km, cam mult zic eu dar no, nu poti fi cu toate. M-am tot uitat in spate si am constatat ca Gergo se apropie, inainte de ultimul sat prin care am trecut m-a si ajuns. L-am intrebat de Zsolt, si mi-a spus ca e cu mult in fata ca l-a pierdut in padure la coborare. Inca nu stia nici el ca s-a ratacit fratele lui. 

I-am propus sa facem trenuletul si sa incercam sa-l prindem pe Zsolt. A fost de acord si am inceput sa tragem de pedale. La o schimbare de trena si vorbe, eu dupa ce am baut mi-am scapat flaconul. Lui Gergo i-am zis sa continue. N-am vrut sa renunt la flacon ca doar aveam isotonic si gel in el. M-am intors, l-am ridicat, si am inceput sa trag ca sa-l prind din urma pe Gergo. Nu stiu daca m-a asteptat sau nu, l-am ajuns. Am continuat trenuletul, si mai tot schimbam trena. Aici am simtit ca mai am rezerve si la ultima urcare as putea sa trag ca sa-l prind pe Zsolt. S-a terminat asfaltul si am mai rulat cu Gergo vreo 500 m dupa care am decis sa fortez si sa maresc cadenta, dupa care m-am distantat la vreo 100-150 de m. Inainte sa reintram in padure am avut parte de cateva urcari unde abia am atins 60 de rotatii la pedale dar am tras de mine ca sa ma apropii de Zsolt. 

La o incrucisare a stat un baiat care ne directiona, si despre care initial am crezut ca e Zsolt, doar l-am zarit din departare. Aici am primit informatia cea mai motivanta de la copil, "Esti primul care trece!" Nici nu stiu ce am simtit in momentul respectiv, doar ca sa nu se intample nimic. Mai urma o urcare si in padure, pe care am reusit s-o fac pe bike, dupa care coboram si ajungeam la prima urcare de pe traseu, doar ca acum am coborat-o. Nici dupa 10 metri "tsssss....", oare am auzit bine, pana, snake, ce naiba? Ca sa aflu dupa cativa metri dupa sunetul jantei care se loveste de piatra, ca da, un "snake". M-a tinut o fractiune de secunda si am decis, vreau sa castig cu orice pret. Nu stiam la ce diferenta este Gergo dupa mine. Am rulat primi metri mai incet ca sa vad daca cade anvelopa, dar din fericire am jante problamitce si e foarte greu sa pui si sa scoti anvelopele de pe ea. Asa ca, dai!Blana. Pe stanci, pietre, incercam sa rulezi chiar si pe iarba. Rulam cu 30 la ora. Mama, doar daca ma gandesc, ca imi intorceam capul sa vad urmaritorul meu. Din fericire n-a aparut, si asa am ajuns primul, prima oara din viata mea pe podium cu un avans de 28 de secunde inaintea lui Gergo Kovacs. Felicitari omule, a fost un concurs pe cinste. Pe trei a venit Sergio de la Maros Sport. ma bucura enorm rezultatul ca am iesit pe 1 si pe general.

Organizarea a fost buna, pentru un concurs la prima editie, a contribuit si Levi cu ehipa lui de la Clujul Pedaleaza. Felicitari Racing Bike Pro Arad. Treaba buna, la anul banda trasa, semne de interzis mai multe unde n-ai voie. Premierea a fost pe cinste, cam tarziu dar foarte cu efect. Am sa revin la anul ca are mare potential concursul asta.

Multumesc partenerilor Freestylesport, NUTREND, X-factor.ro, Arctica Sports Eyewear, Createch, Dotface, Mr. A pentru logistica, si celor care au facut sa fie acest eveniment unul special pentru mine.
P.S.: Si iata asa am ajuns in finish, pe janta cu anvelopa si camera sparta, coborand ultimii kilometri pe drumul plin cu pietre mari

 

New partner

Incepand din luna septembrie am un partener nou: Arctica Eyewear. Curand vin si cu o prezentare si un review al modelelor folosite de mine.